Klaus Iohannis: Statele-membre din Est vor fi compensate cu poziţii de vicepreşedinte la nivelul Comisiei Europene

politica

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cotroceni că împreună cu alţi şefi de stat şi guvern din estul Europei, a „avut pretenţia” ca membrii mai noi ai Uniunii Europene să primească poziţii de vicepreşedinte în noua Comisie Europeană care se va forma sub conducerea Ursulei von der Leyen.

Întrebat de reporterul Digi24.ro dacă a negociat un portofoliu pentru România la Consiliul European care a stabilit ocupanţii funcţiilor de conducere ale instituţiilor europene, preşedintele a declarat că „nu s-au negociat niciun fel de portofolii”, ci doar o „configuraţie pentru posturile de vârf, în speță, conducerea CE, conducerea Consiliului European”

„Situația în Parlamentul European și în Consiliul European este un pic mai complicată decât în mandatele trecute fiindcă, dacă până acum două grupuri politice puteau să se înțeleagă și să constituie o majoritate, acum acest lucru nu mai este posibil. Este nevoie de 3 sau chiar de 4 grupuri politice pentru a asigura o majoritate stabilă. Acest lucru împreună cu faptul că sunt 28 de membri în Consiliu care fiecare doresc să își spună părerea a dus la niște discuții și negocieri extrem, extrem de complicate și care, trebuie să recunosc, s-au încheiat prin consens”, a mai spus Klaus Iohannis.

„Nu s-au negociat, însă, interese naționale pe poziții de comisar. Cu o remarcă, totuși, mai mulți din țările mai noi membre am avut pretenția ca absența unei persoane din estul europei în conducerea instituțiilor europene să fie compensată prin poziții de vicepreședinte la nivelul Comisiei Europene la momentul când se va discuta componența acestei comisii. Dar portofolii nu s-au negociat de această dată”, a conchis preşedintele României.

Search

Back to Top