Medicul Adina Alberts, despre falsul chirurg italian: Avea parafă, din capul locului taie orice suspiciune

Social

Sursa citată mai spune că italianul era foarte convingător, cu un discurs impecabil, comparându-l cu personajul Frank Abagnale, jucat de Leonardo DiCaprio în filnul „Prinde-mă! Dacă poţi”: „E Leonardo DiCaprio din acest film, ”Prinde-mă, dacă poţi”, e fix acest personaj”.

Totodată, Alberts a subliniat că italianul trebuia să efectueze doar intervenţii de „mică anvergură şi injectabile”.

„A făcut câteva intervenţii şi a făcut una mare anvergură într-o zi în care eu nu eram în ţară. A anunţat că face intervenţii la nivelul sânilor cu anestezie locală. Şi ne-am trezut că a chemat o echipă numeroasă, a chemat asistente. În contract aşa era prevăzut să-şi aducă ajutor. Am înţeles că pacienta a avut o complicaţie la nivelul sânilor. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu ea.. (…) Implanturi (a avut pacienta, n.r.) El spunea că implanturile le făcea cu anestezie locală. (…) Au fost asistentele mele care aveau menirea de a ajuta la actul medical. Eu eram plecată din ţară şi mi-au spus: Uitaţi ce face. Mi-au trimis şi nişte poze”, a mai spus Adina Alberts.

Falsul chirurg a colaborat cu clinica lui Alberts aproximativ o lună.

„Nu am avut nevoie de mult timp să-mi dau seama că ceva nu e în regulă. Am sunat la Colegiul Medicilor să-mi dau seama dacă face parte din colectivul nostru, dacă este acreditat de Colegiul Medicilor în România şi mi-au spus că nu există acest doctor înscris. Am fost îndrumată de persoana cu care am vorbit la telefon, să anunţ poliţia, lucru pe care l-am făcut. (…) Ştiam că e aproape de finalizare şi că e aproape să aresteze imediat. Dar a apărut în presă şi văd că au reuşit să-l găsească”, a mai spus Adina Alberts.

Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi avea doar opt clase, a fost prins, miercuri, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, judeţul Arad, în timp ce încerca să fugă din ţară.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia de Frontieră, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, a fost depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune.

Bărbatul s-a prezentat în jurul orei 6.00 dimineaţa, la Frontierei Curtici feroviară, pentru a ieşi din România, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Budapesta.

Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii Clinicii Prestige Medical precizează că au existat mai multe discuţii cu “Matthew Mode”, care însă s-au finalizat cu neînceperea unei colaborări.

Search

Back to Top