Sindicaliştii din poliţie oferă 10 motive pentru tragedia din Timiş: Între ele, subfinanţarea MAI şi pedepsele prea blânde

Social

Potrivit sursei citate, cele 10 motive care au dus la producerea tragediei din Timiş sunt:

1. Ineficienţa statului de a preveni recidiva, de a reintegra persoanele eliberate din penitenciare după condamnări pentru infracţiuni împotriva persoanei, în general, şi cu violenţă, în special;

2. Lipsa de experienţă în coordonarea şi executarea unor astfel de misiuni de către ceilalţi poliţişti care nu fac parte din trupele speciale;

3. Lipsa unor baze de antrenament şi a unor programe care să creeze poliţiştilor deprinderi în a folosi armamentul în situaţii similare celor ce pot fi întâlnite în practică, respectiv poligoane cu obstacole, cu încăperi, cu ţinte în mişcare, în care să se poată crea diferite situaţii operative, inclusiv tragerea din mişcare;

4. Lipsa de pregătire fizică a tuturor poliţiştilor, în spaţii amenajate corespunzător misiunilor de intervenţii, cu instructori specializaţi;

5. Lipsa dotării corespunzătoare a tuturor autospecialelor de poliţie, atât cu echipament de protecţie, cât şi cu camere de luat vederi;

6. Lipsa dotării poliţiştilor cu camere de luat vederi portabile;

7. Neasigurarea cadrului legal corespunzător. Se impune o mai multă responsabilitate din partea decidenţilor politici cu ocazia elaborării, adoptării şi promulgării actelor normative privind siguranţa statului şi a cetăţenilor;

8. Finanţarea necorespunzătoare a MAI;

9. Pedepse prea blânde. Se impune înăsprirea pedepselor şi a tratamentului din penitenciar pentru cei ce comit infracţiuni împotriva forţelor de ordine.

10. Ştirbirea autorităţii poliţistului în spaţiul public. Se impune mai mult respect din partea cetăţenilor faţă de imaginea poliţiştilor, inclusiv in partea mass-mediei prin comentarii, pamflete sau filme seriale, care afectează autoritatea acestora.

Un poliţist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliţie Recaş, a fost împuşcat mortal, în misiune, de Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din oraşul Lugoj, care era dat în urmărire internaţională pentru tâlhărie.

La rândul său, şeful Poliţiei, Ioan Buda, a cerut o anchetă la Inspectoratul de Poliţie Timiş deoarece, în viziunea sa, agenţii au avut o intervenţie defectuoasă.

Search

Back to Top