Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi cerut de la primării până pe 15 octombrie

Social

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi cerut de la primării până pe 15 octombrie.

Persoanele cu venituri mici, vârstnicii și cei care locuiesc în zone izolate pot beneficia de subvenţii, atât pentru plata curentului, gazelor, cât şi a lemnelor pentru foc.

Însă numai cei care au venituri de până la 200 de lei pe membru de familie vor primi întregul ajutor de încălzire, adică statul le va acoperi toată factura.

Ajutoarele sunt date pentru plata curentului, a gazelor, a lemnelor pentru foc, în baza Legii ″consumatorului vulnerabil″⁣.

În funcție de venituri, subvențiile sunt pentru familiile cu cel mult 1.386 de lei pe membru de familie, respectiv 2.053 de lei, în cazul unei singure persoane.

Primul tip de subvenție se dă pentru o singură sursă de energie, de pildă, doar pentru încălzirea pe gaz, în funcție de mai multe tranșe de venit.

Subvenția de 100% din factură se adresează celor cu venituri de până la 200 de lei de persoană. Apoi, ajutorul de la stat se reduce până la 10% în cazul celor care se apropie de limita superioară a veniturilor acceptate.

Legea prevede și un ″supliment pentru energie″⁣, adică ajutoare în sumă fixă: 30 de lei pentru curent, 10 lei pentru gaze și energie termică, respectiv 20 de lei pentru combustibil solid și petrolier. În cazul unei locuințe care are doar curent electric, ajutorul e de 70 de lei.

Ce trebuie să știe persoanele care doresc să obțină aceste subvenții

Pentru a primi aceste subvenții, începând cu 1 noiembrie, este nevoie în primul rând de o cerere la primărie, document care se întinde pe nu mai puțin de 14 pagini.

Până la 15 octombrie, trebuie completată și depusă la primărie această cerere, în care sunt cerute informații despre veniturile familiei, bunurile din casă, dar și ocupația membrilor familiei. Una dintre întrebări, de exemplu, se referă la membrii familiei, dacă vreunul dintre ei a locuit în afara țării în ultimii doi ani, iar o alta, la mașina familiei, dacă e mai veche de 10 ani sau nu.

Cererea poate fi depusă și după 15 octombrie, dar în acest caz ajutorul nu va mai fi acordat pe toată perioada sezonului rece.

Întrebată de ce e nevoie de atâtea detalii, ministrul interimar al Muncii raspunde:

Raluca Turcan, ministrul interimar al Muncii”Capacitatea noastră de a face controale nu este una extrem de ridicată. Trebuie să existe o garanție că aceste măsuri sunt accesate de persoane care au nevoie de acest sprijin.″

Primăriile pot cere și acte doveditoare, precum adeverința de venit ori certificatul fiscal. Beneficiari pot fi și cei care, din motive care țin de vârsta înaintată, sănătate ori pentru că locuiesc în zone izolate, nu-și pot plăti facturile. Autoritățile au estimat că 500.000 de familii ar putea apela la aceste ajutoare.

Search

Back to Top