Cinci persoane, reținute după ce o femeie a fost luată cu forța de pe stradă la Caracal

Social

Cinci persoane au fost reţinute joi seara pentru lipsire de libertate după ce în cursul zilei au luat forţat de pe stradă o tânără de 20 de ani, din Caracal, pe care au urcat-o într-o maşină, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.

Persoanele reţinute de poliţişti sunt o femeie şi patru bărbaţi din Băileşti (Dolj), printre ei fiind şi un tânăr care, potrivit unor surse, ar fi vrut să se însoare cu tânăra luată cu forţa de pe o stradă din Caracal.

“Cu privire la evenimentul produs astăzi pe raza municipiului Caracal, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci persoane (patru bărbaţi şi o femeie) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate”, a spus Cristian Grigorescu.

Joi după-amiaza, o femeie în vârstă de 20 de ani, din Caracal, urcată cu forţa într-o maşină, a fost găsită de poliţişti într-un autoturism, în trafic, la Piatra-Olt, după câteva zeci de minute de la primirea sesizării, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În maşina în care tânăra a fost urcată cu forţa se mai aflau patru bărbaţi, cu vârste între 21 şi 32 de ani, din Băileşti, judeţul Dolj, precum şi o femeie din judeţul Olt.

Persoanele aflate în maşină au fost audiate la sediul Poliţiei Caracal iar la finalul audierilor, fata urcată cu forţa în maşină a plecat iar cealaltă femeie şi bărbaţii au fost reţinuţi.

Poliţia a fost sesizată joi, la ora 12,50, de către o femeie din municipiul Caracal despre faptul că o fată a fost luată cu forţa de pe stradă şi urcată într-un autoturism, care a plecat în direcţia municipiului Slatina.

Tânăra de 20 de ani le-a declarat poliţiştilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său. Persoanele care au luat-o cu forţa de pe stradă ar fi urmărit să o căsătorească cu unul dintre bărbaţii din maşină, însă aceasta nu ar fi fost de acord.

Search

Back to Top