Cîțu vrea lege în Parlament pentru vaccinarea obligatorie. Ce categorii profesionale ar putea fi vizate

Sanatate

Premierul Florin Cîțu vrea să ajungă în Parlament cu un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie anti Covid-19 pentru unele categorii profesionale din România.

Șeful Guvernului a declarat, joi seara, că în aceste zile analizează împreună cu un grup de specialiști care ar putea fi măsurile punitive care s-ar putea aplica atunci când cineva refuză să se vaccineze.

El a dat drept exemplu situația medicilor, afirmând că nu este potrivit ”să vorbești de desfacerea contractului de munca unui cadru medical, când avem nevoie de medici să ne luptăm cu pandemia”.

Pe de altă parte, Cîțu nu a ratat ocazia să-i atace din nou pe foștii colegi de guvernare din USR-PLUS, pe care acum îi acuză că ”mențin” o campanie antivaccinare împreună cu cei de la AUR.

”Și președintele Klaus Iohannis vrea să știe ce se întâmplă după impunerea acestei vaccinări obligatorii, dacă mergem în acea direcție. Zilele acestea. În primul rând avem această măsură clară cu testarea, care să fie plătită, să se plătească de cei nevaccinați. Dar ideea este următoarea. Trebuie să mergem în Parlament cu un proiect de lege, nu poate să fie ordonanță de urgență. Ministerul Justiției insistă că aceasta este varianta pe care ar trebui să mergem, să mergem în Parlamentul României. Și acolo, în Parlamentul României, trebuie să vedem dacă cei de la USR se vor rupe de cei de la AUR și vor merge pe aceste variante, pentru că dacă ei rămân lângă AUR și mențin această campanie antivaccinare va fi complicat. După aceea va trebui să vorbim cu cei de la PSD să voteze aceste proiect de lege, care să meargă mai departe. Pentru vaccinarea obligatorie, de exemplu. Și pentru restricții. Ar trebui să fie la un loc, da.” – a spus Cîțu la Digi24.

Premierul a mai explicat că cei care ar putea fi obligați prin lege să se vaccineze ar putea fi cadrele medicale, cadrele didactice și anumite categorii profesionale care intră în contact cu publicul, inclusiv angajați ai M.A.I. sau MApN.

România, sub media mondială la numărul celor imunizați anti-Covid

 

În tot acest timp România rămâne una dintre țările în care antivacciniștii și teoriile conspiraționiste se bucură de mai mult succes decât realitățile dovedite științific și informațiile furnizate de medici.

Cu doar 33 la sută din populație vaccinată, am ajuns pe ultimele locuri, la numărul celor imunizați anti-COVID, și nu doar din Europa.

Suntem sub media mondială la acest capitol, deși ne-am aflat printre primele țări care au primit seruri.

România a depășit pragul de 10 milioane de doze de vaccin administrate

 

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că a fost depăşit pragul de 10 milioane de doze de vaccin administrate în România.

În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate peste 18.400 de persoane, din care peste 15.600 cu prima doză sau cu doza unică de la Johnson & Johnson.

Search

Back to Top