Consilier, despre protestul din 10 august: Deci Firea dispare. La fel ca data trecută, îi deleagă atribuţiile lui Bădulescu

politica

Consilierul PNL Ciprian Ciucu a anunţat, vineri, pe Facebook, că primarul general, Gabriela Firea, şi-a delegat atribuţiile către viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, pentru zilele de 8 -11 august, adică inclusiv 10 august, zi în care este anunţat iar protest în Piaţa Victoriei. Potrivit unui document publicat de Ciprian Ciucu, perioada în care primarul general şi-ar fi delegat atribuţiile către viceprimarul Aurelian Bădulescu este cuprinsă între zilele 8-11 august.

„10 August, deci Firea dispare din peisaj. La fel ca dată trecută, îi deleagă şi acum lui Bădulescu atribuţiile pe ordine publică. Dar ce să vezi, atribuţiile de primar pot ajunge chiar mai jos, la Şeful Poliţiei Locale. Asta dacă şi Bădulescu alege să dispară şi el ca măgarul în ceaţă”, a scris consilierul PNL, pe Facebook.

Potrivit documentului publicat de Ciucu, viceprimarul Aurelian Bădulescu va fi sprijinit, „în exercitarea atribuţiilor” de către şeful Poliţiei Locale din Bucureşti, Mihai Răsica.

Anul trecut, pe 10 august, Gabriela Firea s-a aflat într-o vizită de lucru în Estonia.

Search

Back to Top