Cum au reușit autoritățile din Ploiești ”performanța” de a construi o clădire a unei instituții în 25 de ani

Social

Performanță nedorită la Ploieşti unde clădirea unei instituții publice a fost construită într-un sfert de secol!

Vorbim despre Palatul de Justiție care găzduiește Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești. Lipsa banilor, dar și falimentul unor constructori au făcut că lucrările începute în 1996 să fie terminate abia acum.

În acest timp, pe la Ministerul Justiției au trecut 28 de titulari. Cel în funcție, ministrul interimar Lucian Bode, a fost prezent la inaugurare, alături de prim-ministru. Pentru că momentul a fost, cum altfel, unul festiv.

Clădirea palatului de Justiţie se întinde acum pe aproape 4 mii de metri pătraţi şi are săli de judecată moderne, spaţii destinate avocaţilor şi suficient loc pentru arhivă. Este proiectată pentru a deservi zilnic 2.700 de persoane.

Până s-a ajuns în acest punct a fost nevoie de 25 de ani. Multă vreme, sediul instanţei a fost într-o stare jalnică pentru că nu erau bani la buget. După ce au demarat lucrările, firma de construcţii a dat faliment. Cum anii treceau, la un moment dat planurile iniţiale nu s-au mai potrivit cu noile reguli și, după 2013, a fost nevoie de un nou proiect.

obert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei: “A trebuit reproiectată clădirea, pentru că între timp apăruseră standarde de construcţie de instanțe. S-a demarat licitaţia, când am plecat eu în 2015 licitaţia era încheiată, trebuia doar semnat contractul, cu un termen de execuţie destul de scurt, de doar 18 luni”.

Între timp, judecătorii, avocaţii şi justiţiabilii au continuat să-şi facă treaba printre teancuri de dosare, unele de înălțimea unui om, iar dreptatea s-a împărţit inclusiv în săli de judecată încropite în mall-uri.

Andra Botez – Preşedintă Palatului de Justiţie Ploieşti: “Au fost 27 de ani în care cei care lucrează în Justiţia prahoveană au avut de suportat condiţii vitrege, de neconceput şi de neacceptat într-o ţară europeană.”

Florin Citu – Prim-ministru: “Vorbim de 22 de ani şi o singură clădire. 22 de ani pentru aceastĂ construcţie şi 28 de miniştri. Cred că, şi o să fiu foarte ferm aici, aşa ceva nu mai poate fi tolerat”.

În România sunt multe instanțe care au nevoie de reparaţii. În unele, condițiile sunt ca acum un secol.

Mihai Bogdan Mateescu – Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii: ”Îşi fac stocul de lemne, pentru încălzire iarna şi stocul de hârtie pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în forma scrisă”.

Rămâne şi problema lipsa de personal. Doar la Curtea de Apel Ploiești e nevoie de 21 de judecători, iar la Tribunalul Prahova – de 19.

 

Search

Back to Top