Ministrul Sănătății a anunțat că farmaciile vor putea face teste Covid, dacă vor putea asigura un spațiu corespunzător

Sanatate

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunţă că farmaciile vor putea face teste COVID, dacă vor putea asigura un spaţiu corespunzător testării.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Timişoara, că, pentru a accelera procesul de identificare a noilor cazuri de coronavirus în rândul populaţiei, se vor putea face teste de COVID 19 şi în unele farmacii, însă numai în cele care vor putea asigura spaţii corespunzătoare, transmite News.ro.

”Ordinul va veni să clarifice nevoia de circuite din farmacii, iar farmaciile care vor testa vor fi acelea care vor putea asigura un spaţiu corespunzător testării, aşa încât să fie redus la minim riscul de transmitere a infecţiei. Testele sunt puse la dispoziţie de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică”, a declarat ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, la Timişoara.

Ioana Mihăilă a anunţat, miercuri, că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar urma să fie publicat în această săptămână, iar apoi să fie livrate testele farmaciilor care şi-au arătat disponibilitatea.

Discuţia legată de posibilitatea testării de COVID-19 în farmacii a început în urmă cu aproximativ o lună, când Ministerul Sănătăţii anunţa că în curând se va putea face o analiză în acest sens. Kiturile de testare urmau să fie livrate gratuit, iar farmaciile şi-ar fi putut fixa un cost de testare. Farmaciștii care aveau să facă recoltările urmau să parcurgă un instructaj.

Search

Back to Top