Saga și-a închis porțile, dar deja se fac planuri pentru anul viitor. Va fi primul festival din 2022

Social

A fost ultima noapte de festival și la București. Zeci de mii de oameni au spus “prezent” la Romaero Băneasa, unde a fost găzduit festivalul de muzică electronică “SAGA”.

Pentru că a avut un succes neașteptat încă de la prima ediție, organizatorii au anunțat de pe acum data următoarei întâlniri: prima săptămână din iunie.

Nume mari au urcat și duminică seară pe scena festivalului Saga. În așteptarea Dj-iilor preferați, tinerii s-au antrenat pentru distracţie … în avion.

„E super. E prima oară când vin și nu se compară cu nimic altceva. Cea mai tare experiență, party în avion” spune un tânăr.

Primul care a urcat pe scena principală a fost Dj Topic. Artistul a povestit cum a fost revenirea, după doi ani de pauză.

DJ Topic: „A fost minunat. Publicul a fost extraordinar și abia aștept să revin anul următor”.

Și Dj-ul de origine germană, Robin Schulz, a făcut furori.

Alan Walker, autorul pieselor „Faded” și „On my way”, şi-a făcut apariția după miezul nopții.

Accesul la festival s-a făcut în baza Certificatului Verde European, care atestă vaccinarea, trecea prin boală sau faptul că deţinătorul are un test COVID negativ. Regulile nu le-au stricat distracţia tinerilor.

Spectator: „Suntem foarte mulțumiți și fericiți toți. Am fost în fiecare zi, de pe la orele 5-6 să îi prindem pe toți.”

Reporter: Cine ţi-a plăcut cel mai mult?

Spectator: „Mai mulţi, foarte mulți, mi-au plăcut toți.”

„Sunt la primul Festival din viaţa mea şi mi-am rupt capul. e geniiial” spune altcineva.

Pentru că prima ediţie Saga a fost un succes, organizatorii fac deja planuri pentru anul viitor.

CEO Saga: „Următoarea ediție a festivalului va fi pe 3,4,5 iunie, va fi primul festival al anului. Deja discutăm cu artiştii, avem nişte nume mari pentru anul viitor și cred că îi vom anunța în câteva săptămâni”.

Search

Back to Top