Strategiile copy-paste ale primăriilor, pentru bani europeni. Limba de lemn, multiplicată la xerox

Social

Strategii trase la xerox de primării, pentru atragerea de fonduri europene. Este realitatea întâlnită în mai multe localități, unde documentele încep cu „Cuvântul Primarului” și au apoi cel puțin prima pagină identică, în aceeași limbă de lemn.

În documentele oficiale se vede lipsa completă de inspirație a funcționarilor publici, care au făcut copy-paste unul de la altul la proiecte care se vor diferite, în mai multe localități din țară.

Situația, care ar fi hilară dacă în joc nu ar fi vorba de viitorul comunității rurale, a fost prezentată de corespondentul Știrilor PROTV Paul Angelescu, pe pagina de Facebook.

Mă bucur să văd că România are primari care gândesc la fel și simt la fel.

Chiar scriu la fel… cuvânt cu cuvânt. Mai jos sunt poze cu rubrica “Cuvântul primarului” din 5 strategii de dezvoltare diferite. Sunt identice până la ultimul copy paste. Toate plătite din bani publici.

Repetați după mine: Datorită proceselor de globalizare, comunitățile locale sunt supuse unor schimbări majore. Întregul proces birocratic, al cărui beneficiar este cetățeanul…”

Iată cum arată prefața unuia dintre proiectele la indigo:

 „PĂDURENI – o comună a viitorului, bazată pe înțelepciunea trecutului”

„CUVÂNTUL PRIMARULUI

Datorită proceselor de globalizare, comunitățile locale sunt supuse unor schimbări majore. Întregul proces birocratic al cărui beneficiar este cetățeanul, este influențat din ce în ce mai mult de creşterea complexităţii actului decizional. Datorită lipsei de cunoaştere şi iniţiativă din cadrul administrației, comunitățile riscă să devină din ce în ce mai dificil de organizat. Relaţiile dintre diverse funcțiuni economice din interiorul comunității devin din ce în ce mai formale. Transformarea comunității, din satul în care toți locuitorii se cunosc şi se înrudesc, într-un punct de intersectare al întâlnirilor social-economice indispensabile creşterii calităţii vieții, este tot mai vădită. Din dorinţa de a oferi celor care îşi îndreaptă cu speranţă privirile spre noi, un vitor plin de speranță, suntem datori să răspundem atât provocărilor trecutului, cât şi celor ale viitorului. Toate acestea în spiritul tradiţiei în care am crescut noi, şi în care dorim să crească şi copiii noştri. Pentru înfăptuirea acestor deziderate şi provocări totodată, conştientizăm necesitatea abandonării mentalităţilor rigide şi a unei abordări pe bază de competențe. Rolul administrației publice este acela de a găsi şi valorifica acele
competențe în beneficiul comunităţii.

Doresc să mulţumesc consilierilor locali, profesorilor, medicilor şi tuturor cetăţenilor care, prin participarea lor, au făcut posibilă realizarea acestui proiect şi îmi exprim încrederea că ideile cuprinse în Conceptul de Dezvoltare Strategică vor contribui la dezvoltarea comunei noastre într-un cadru democrat”.

 

Search

Back to Top