Tânăr român ”influencer”, despre cluburile de lux: Am avut o notă de plată de 10.000 de euro

Social

Codin Maticiuc – actor, producător și personaj celebru al lumii mondene – spune că viața de noapte i se pare ”fermecătoare” și că au fost momente când a scos din buzunar chiar și 2000 de euro pentru o singură noapte de distracție într-un club celebru.

Într-un interviu acordat în exclusivitate lui Vitalie Cojocari, Codin spune că o otă de plată de minim 1000 de euro într-o noapte în club este un lucru obișnuit atunci când se află cu prietenii săi.

Fiind un client frecvent al cluburilor și al discotecilor de lux, Codin spune că, ”acum, în mod normal”, o notă de plată ”este undeva între 1000 și 3000 de euro.”

De altfel, la un moment dat, el a scos din buzunar, partea lui, 2000 de euro pentru o noapte de distracție într-un club excusivist din Saint-Tropez.

Codin Maticiuc: ”1000 de euro pe noapte se întâmplă des. Foarte rar partea mea să fie 1000 de euro. În sensul că nota la cluburi acum, în mod normal, este undeva între 1000 și 3000 de euro.”

Vitalie Cojocari: Nota persoanelor care sunt prezente la o masă.

Codin Maticiuc: ”Exact. Nota unei mese. Foarte rar am ajuns ca partea mea să fie 1000 de euro. Adică, de obicei când suntem 2, 3 băieți, că nu punem niciodată fetele la note, ajungem să cheltuim 200, 300, 400, 500.. Dar, într-adevăr, am avut note pe care eu le-am plătit și pe care nu le regret deloc, de…”

Vitalie Cojocari: .. mii de euro?

Codin Maticiuc: ”Da. Am avut o notă pe care mi-o amintesc acum, de exemplu, fără să fac un efort, care a fost 10.000 de euro la Saint-Tropez, a fost o petrecere foarte mare și am plătit, eram 5 băieți, și am plătit fiecare câte 2000. Am avut o notă de 5000 de pounds, de lire, la o discotecă la Londra, țin minte că era o discotecă extrem de mică și extrem de greu să ajungi în ea, masa de lângă noi și ne-am și împrietenit cu Edward Norton și Naomi Campbell. Erau lângă noi. 5000 de pounds și am fost parcă 4 băieți, deci 1250 ..”

Codin Maticiuc nu regretă nicio clipă acești mii de euro pe care îi cheltuie pe distracție. El spune că aceste sume – care, pentru unii români sunt mari – în lumea cluburilor de lux sunt .. normale.

Vitalie Cojocari: Nu regreți nicio clipă ..

Codin Maticiuc: ”Nu, nu regret, pentru că acolo atât costă. Nu știu cum să spun. Acolo, ca să ai masa respectivă, cheltuiala ți-era impusă de la ușă. Ți se spunea, vrei să ajungi în locul ăla? Da, eu îmi doresc să ajung măcar o dată în cea mai tare discotecă din lume și dacă nota va fi, nu știu, 10.000, o să plătesc 10.000, măcar să văd despre ce e vorba.”

Vitalie Cojocari: De ce îți place lucrul ăsta?

Codin Maticiuc: ”De ce îmi place viața de noapte?”

Vitalie Cojocari: Da, da.

Codin Maticiuc: ”Pur și simplu mi se pare fermecătoare din multe puncte de vedere.”

Search

Back to Top