Unde suni dacă factura de energie și gaze este prea mare. Reclamație la ANRE sau ANPC

Social

Ministrul Energiei, președintele ANPC și purtătorul de cuvânt al Guvernului au explicat într-o conferință de presă, miercuri, la Palatul Victoria, cum trebuie să procedeze consumatorii care au îndoieli cu privire la corectitudinea facturii la energie.

 

Primul care a oferit aceste detalii, din nou, a fost ministrul Virgil Popescu. El a povestit cum a procedat atunci când s-a aflat ”de două ori în această situație”:

M-am găsit în situații de acest gen, am fost foarte sincer cu oamenii, m-am găsit în situații de două ori. Prima dată am reclamat furnizorului, cred că în urmă cu 3 ani de zile. Nu s-a întâmplat absolut nimic, furnizorul m-a ignorat complet. Am reclamat la ANRE. După reclamația la ANRE s-a rezolvat situația. A doua oară, același lucru, am reclamat furnizorului, s-a rezolvat de la furnizor.” – a spus ministrul Energiei.

Factură prea mare la gaze sau curent? Reclamație la ANRE

 

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat comunicatul ANRE, care arată ”cum trebuie să acționeze clientul final dacă are neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale”:

”Clienții care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze inițial furnizorului care a emis factura pentru clarificări. Furnizorul are obligația legală de a transmite explicaţii clare şi uşor de înţeles privind modul în care s-a calculat factura, în special dacă nu este bazată pe consumul real.

În măsura în care răspunsul formulat de furnizor nu aduce clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată.”

Reamintim că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) oferă informații clienților despre liberalizarea piețelor de energie, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale, precum și facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, acordate prin intermediul liniilor telefonice de tip ”„Call-center”, care pot fi apelate la numărul 0374554265 (telefon cu tarif normal în rețeaua Orange, apelabil din toate rețelele) și la numărul 0219782 (telefon cu tarif normal în rețeaua Telekom, apelabil din toate rețelele).

De asemenea, consumatorii pot depune petiții pentru aspecte care țin de încălcarea cadrului de reglementare și a legislației primare incidente, prin intermediul rubricii Petiții pusă la dispoziție aici.

Reclamație la ANPC pentru factura de curent sau gaze

De asemenea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, a anunţat că persoanele care vor să depună reclamaţii privind facturile la energie pot face acest lucru pe site-ul ANPC sau telefonic.

Atunci când primim o factură, trebuie să ne adresăm operatorului economic pentru a soluţiona acea problemă. Acolo unde nu există înţelegere, ne vom adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la numărul de telefon 021.9551 sau pe site-ul autorităţii – www.anpc.gov.ro”, a arătat el în cadrul conferinţei de presă de la Palatul Victoria.

Mihai Culeafă a precizat că, în prezent, “foarte multe” dintre reclamaţiile venite la ANPC vizează facturile la energie. Potrivit acestuia, aproximativ 300 de comisari de control ai Autorităţii efectuează în această perioadă verificări la furnizorii de energie electrică şi gaze.

Culeafă a adăugat că termenul în care ANPC trebuie să răspundă sesizărilor este 30 de zile, arătând însă că o scurtare semnificativă a acestui termen este dificilă în contextul actual.

Search

Back to Top